De ce mai există B.O.R.?

O moralitate de tip spiritual va ajunge la concluzia Platonică că a face rău este întotdeauna mai grav decât să suferi răutatea altuia. Eric Voegelin

Erasmus din Rotterdam a fost primul care a propus citirea Noului Testament în mod comparat între învățăturile lui Christos și învățăturile altor secte cum ar fi cele ale lui Pitagora sau Platon. Se pare că în est vor mai trece o sută de ani până când vom ajunge la nivelul iluminist al Vestului Europei.

Rațional ar fi fost ca să fiu suporter al PSD, dat fiind faptul că s-a găsit petrol în Marea Neagră cât să ajungem la nivelul Olandei de bunăstare, dar pur și simplu nu pot să fiu. Strămoșii lor politici au omorât 1000 de oameni la Revoluție și nimeni nu a fost tras la răspundere. Nu voi putea să fiu pro-PSD niciodată, și îi voi lua în râs pe toți cei care au susținut vreodată partidul-stat sau susțin acest monstru comunisto-securist.

Cu cât petrol am descoperit în Marea Neagră, estimez că cursul de schimb leu euro va ajunge undeva la 6 lei pe un euro în câțiva ani. Și sper ca să mă ajute să îmi construiesc o carieră la Exxonmobil România.

Dacă facem o comparație între România de după Revoluție și URSS după Lenin, observăm că au trecut trei generații de lideri de la doctrina Brejnev și glasnostul și perestroika ale lui Gorbaciov. După Iliescu, ar cam fi acum timpul pentru reforme masive în elita politică a PSD, dar nu se întrevede nimic, nimic. Ce e mai mult, oare reforma să fi fost testată în laboratorul Securității și pusă în aplicare de USR, care pare făcând parte din sistem? Vom trăi și vom vedea. USR cu Dan Bârnă face parte din aceeași tabără cu PSD, nu?

În țara în care 96% din oameni se declară religioși, morala nu numai că lipsește, dar a fost transformată în anti-morală. Cum e posibil așa Paradox? De ce mai există B.O.R, o instituție care și-a pierdut scopul și a devenit dăunătoare?

România are nevoie de încă o revoluție

De ce nu alegeți niște intelectuali umaniști ca lideri în politică? Să își facă ei o echipă și să conducă statul. A, credeți că nu vor avea nicio șansă cu hienele din jurul lor? Faceți reguli care să îi protejeze. Nu vor serviciile să se dea la o parte? Forțați-le!

Constituția României ar trebui rescrisă astfel încât România să fie o federație, cu diaspora o regiune separată, cu parlament propriu, virtual. Dar cine să voteze asemenea blasfemie? Toată elita trage cu dinții de propriile scaune și privilegii. Este absolut trist că lumea nu mai poate evolua exact din cauza acestei forme grosolane de dictatură în care suntem de 30 de ani. Lumea este absolut plictisită de acest sistem care îi avantajează doar pe cei puțini..

Curtea Constituțională – un BMW cu motor de Trabant. Ca formă arată superb, dar ca fond, structură și putere este jalnică. Oameni puși politic care încearcă să ducă România pe drumul greșit, care nu au ce căuta acolo, fripturiști care nu înțeleg sensul vieții și oportuniști carieriști care colectează monede să le ia cu ei în mormânt. Absolut nimeni nu e acolo ca să îmbunătățească performanțele democrației românești.

Războiul este pentru cei ce au nevoie de el, iar armele sunt sfinte pentru cei cei care nu au alte opțiuni. Machiavelli

Cred că e timpul unei noi revoluții. Nu am avut mare beneficiu de pe urma acțiunilor din 1989, structura și suprastructura a rămas cam aceeași. Tot câteva mii de familii de inculți sociopați ne conduc. Este absolut trist. Mai ales că niște filosofi smart la putere ne-ar fi ridicat de mult din noroiul lumii a treia a Europei.

Pătraru în loc să îl întrebe pe Bârnă dacă e securist, se laudă că face 5000 de euro pe lună. Ăsta e jurnalism?

Jurnaliștii din România sunt foarte slabi, cei mai mulți dintre ei, că or fi și excepții. Jurnaliștii de la televiziunile mainstream din România în special sunt foarte slabi. Niciunul nu pune la îndoială afirmațiile intervievatului, incompetența este la nivel mare. E ca și cum toți pun mai sus decât aflarea adevărului salariul primit de la patron. Nici nu știu dacă să râd sau să plâng.

Femeile sunt gardienii stilului de viață „tradițional”, pentru că ele sunt cele care au stat acasă, bărbații fiind la muncă în fabrici, unde politicile de stat modernizatoare lipseau…Femeile sunt acum promotoarele tradiției, pentru familiile lor, pentru satele lor, și pentru stat. (Verdery, 1996, 70) Partea proastă e că Verdery are mare dreptate, partea bună este că acest lucru a avut loc mai mult în Vest, unde statul bunăstării a creat acest fenomen. În estul comunist, femeile se cam duceau la muncă, deci teoria lui Verdery cade.

Voi, profesorii de istorie ne-ați prostit ani la rândul cu magice povești grandomane despre cât de tare este poporul român brav și cât de tari au fost eroii noștri în luptele seculare cu turcii, când de fapt noi eram niște pitici care pierdeam de fiecare dată și cu fiecare bătălie. Cu excepția războiului de independență. Sunteți, voi profesorii de istorie, cu mult mai vinovați ca securiștii sau politrucii. Ați ratat ocazia de a fi critici cu acele enormități vomitate oră de oră și care pe noi, copiii, ne fascinau, dar erau pură manipulare, iar noi le-am luat de bune și am ajuns să ne urâm toți vecinii. În loc să ne spuneți despre regimuri dictatoriale, despre sociologie sau capitalism, despre cum să nu mințim și cum să ducem o viață bună și să conviețuim cu celelalte nații în mod armonios, ne-ați furat ani din viață cu povești pe care dacă le menționăm străinilor, ne râd în față. Atât de mici suntem și așa de mari erau poveștile pe care le-am auzit. Să vă fie rușine handicapaților. Și ceva care să rezoneze cu voi, trăiască comunismul, trăiască Ceaușescu, uraa! Tot ce aveți în cap sunt aceste cuvinte care vă răsună ca clopotul în biserică. Numai psihologul vă mai poate salva, ați trăit și ați răspândit toată viața minciună și manipulare.

„Privatizarea este atunci când cineva care nu știe cine deține cu adevărat un lucru și care nu știe cât valorează acel lucru îl vinde cuiva care nu are nici un ban.” Janusz Lewandowski, fost ministru polonez al transformării proprietății. Acest citat l-am găsit într-o carte despre tranziție și o consider mai utilă decât oricare altă definiție a privatizării.

Capitalism vs. Socialism

The causes of shortage [in socialism] were primarily that people lower down in the planning process were asking for more materials than they required and then hoarding whatever they got. (Verdery, 1996, 21)

În timp ce în Vest principala problemă a actorilor economici este de a obține profit prin vânzarea de produse, principala problemă a actorilor economici în socialism era de a procura bunurile. Firmele capitaliste rivalizează pentru piețele în care vor face profit, firmele socialiste rivalizează pentru a își maximiza puterea de negociere cu furnizori mai mari. În societatea capitalistă, problema sunt ceilalți furnizori, iar pentru a îi depăși, trebuie să fii prieten cu cumpărătorul. Așadar vânzătorii capitaliști zâmbesc și dau sfaturi prietenoase deoarece vor să vândă. Cumpărătorii pot fi dificili, dar asta îi ambiționează și mai tare pe vânzători. În socialism, competiția are loc în altă parte: competitorii tăi sunt ceilalți cumpărători, și pentru a învinge trebuie să te împrietenești cu cei care te aprovizionează, cu furnizori mai mari. Așadar în socialism nu e vânzătorul cel care trebuie să zâmbească și să fie prietenos, ci cumpărătorul. Aprovizionarea în socialism crea rețele între manageri, birocrați, vânzători și cumpărători. Noi numim asta corupție pentru că a te aproviziona nu este o problemă pentru capitaliști. Problema lor e să vândă marfa. Așadar, pentru capitaliști, actul de a vinde aduce un bonus, în timp ce pentru managerii socialiști, a te aproviziona aducea surplusul. (Verdery, 1996, 22)

Pe timpul lui Ceaușescu, dacă organizai un protest, erai dat afară de la muncă și izolat de poliția politică ce supraveghea permanent populația. Grevele sau revoltele erau oprite cu forța, iar numere uriașe de români erau atrași într-o rețea de colaborare, reportând Securității despre activitățile prietenilor și asociaților. În aceste condiții, rezistența tindea să ia forme neobișnuite ca furtul proprietății publice, laxitatea la locul de muncă, și plânsul constant în cercul de prieteni. (Verdery, 1996, 42)