De ce mai există B.O.R.?

O moralitate de tip spiritual va ajunge la concluzia Platonică că a face rău este întotdeauna mai grav decât să suferi răutatea altuia. Eric Voegelin

Erasmus din Rotterdam a fost primul care a propus citirea Noului Testament în mod comparat între învățăturile lui Christos și învățăturile altor secte cum ar fi cele ale lui Pitagora sau Platon. Se pare că în est vor mai trece o sută de ani până când vom ajunge la nivelul iluminist al Vestului Europei.

Rațional ar fi fost ca să fiu suporter al PSD, dat fiind faptul că s-a găsit petrol în Marea Neagră cât să ajungem la nivelul Olandei de bunăstare, dar pur și simplu nu pot să fiu. Strămoșii lor politici au omorât 1000 de oameni la Revoluție și nimeni nu a fost tras la răspundere. Nu voi putea să fiu pro-PSD niciodată, și îi voi lua în râs pe toți cei care au susținut vreodată partidul-stat sau susțin acest monstru comunisto-securist.

Cu cât petrol am descoperit în Marea Neagră, estimez că cursul de schimb leu euro va ajunge undeva la 6 lei pe un euro în câțiva ani. Și sper ca să mă ajute să îmi construiesc o carieră la Exxonmobil România.

Dacă facem o comparație între România de după Revoluție și URSS după Lenin, observăm că au trecut trei generații de lideri de la doctrina Brejnev și glasnostul și perestroika ale lui Gorbaciov. După Iliescu, ar cam fi acum timpul pentru reforme masive în elita politică a PSD, dar nu se întrevede nimic, nimic. Ce e mai mult, oare reforma să fi fost testată în laboratorul Securității și pusă în aplicare de USR, care pare făcând parte din sistem? Vom trăi și vom vedea. USR cu Dan Bârnă face parte din aceeași tabără cu PSD, nu?

În țara în care 96% din oameni se declară religioși, morala nu numai că lipsește, dar a fost transformată în anti-morală. Cum e posibil așa Paradox? De ce mai există B.O.R, o instituție care și-a pierdut scopul și a devenit dăunătoare?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s